Un penthouse din Mamaia cu două etaje, vedere spre mare și lumină naturală din toate colțurile

Cum amenajezi casa în funcție de personalitatea ta

Un penthouse din Mamaia cu două etaje, vedere spre mare și lumină naturală din toate colțurile

O cameră cu vedere spre mare e visul oricărui iubitor de natură, dar acest penthouse din Mamaia oferă chiar mai mult. Din living privești și valurile, și cerul senin, înnorat sau înstelat. Iar când afară e soare, camera se umple de lumină.

Familia care locuiește aici și-a dorit o locuință armonioasă și confortabilă, care să profite de atuurile imobilului: priveliștea spre Marea Neagră și desfășurarea pe două etaje.

„Am primit tema acestei amenajări încă din momentul în care imobilul se afla în construcție, ceea ce mi-a permis o mai mare libertate în compartimentarea interioarelor. Familia cumpărase, în stadiul de proiect, două apartamente la etajul patru. Le-au unit și deasupra lor, prin supraetajare, s-a creat etajul cinci, care practic se desfășoară doar pentru acest apartament”, povestește designerul Alina Enica de la Magic Interiors.

Procesul de amenajare a durat două luni, a presupus un buget de 50.000 de euro și o schimbare de compartimentare. Acum, apartamentul are trei dormitoare, trei băi, un living open space cu bucătărie și loc de luat masa, o terasă și două balcoane.

Penthouse-ul de 213 metri pătrați ocupă ultimele două niveluri (patru și cinci) ale unui bloc nou din Mamaia Nord, situat la doar 80 de metri de mare.

Pe lângă golul de zece metri pătrați din acoperiș, livingul pe două etaje e deschis către exterior prin trei uși de sticlă. Open space-ul de la primul etaj ocupă 113 metri pătrați și este inundat de lumină naturală. Prin supanta formată, imobilul a câștigat în zona de zi o înălțime de 5,6 metri. Designerul a profitat de ea și a creat un iluminator cu cinci ferestre.

„Familia se bucură acum de lumina și căldura soarelui, iar în nopțile senine chiar și de lumina lunii. De aici a venit ideea de a aduce natura în casă, prin multe plante, licheni, trunchiuri de mesteceni, piatră”, explică Alina.

Un penthouse din Mamaia cu felii de galben și soare în living

Zona deschisă ocupă centrul parterului, iar în jurul ei sunt dispuse celelalte încăperi: dormitorul matrimonial cu dressing și baie, două dormitoare și încă o baie.

Legătura cu etajul se face printr-o scară cu balustradă din sticlă și trepte de lemn – o piesă importantă în amenajare. Peretele din spate e acoperit cu marmură de la Orient Ceramic.

Canapeaua trebuia să fie în primul rând confortabilă. Au comandat de la Kika un model care se poate face și fotoliu, astfel încât poți sta într-o poziție confortabilă, cu picioarele ridicate, înclinat pe spate.

Open space-ul e inspirat de natură și însuflețit de accente de galben: canapeaua cu vedere spre mare și televizor, rafturile din bibliotecă, peretele și porțiunea de sticlă din bucătărie, două scaune. Atunci când lumina naturală este foarte intensă, nuanța de galben se încălzește și mai tare și aduce energie spațiului. Culoarea e reluată, în doze mai mici, în toate celelalte încăperi.

Pe lângă un spațiu de citit, au amenajat și un birou pe una din laturile supantei.

Sus, mesteceni și lumină

La etaj, natura e și mai prezentă. Designerul s-a folosit de spațiul deschis pentru a crea o zonă de relaxare. Doisprezece trunchiuri de mesteacăn delimitează colțul pentru activități sportive de zona de lectură, cu canapea și corpuri de bibliotecă. Și de aici, vezi în față marea și deasupra cerul (prin două ferestre de mansardă montate în stânga și în dreapta canapelei). La etaj se mai află o baie, o cameră tehnică și o terasă generoasă.

Și-au dorit neapărat trei dormitoare, cu un master bedroom care să aibă baie și dressing proprii.

Dormitorul matrimonial e dominat de nuanțe calde de gri. O mare parte din piesele de mobilier au fost făcute pe comandă, după schițele Alinei, inclusiv paturile, noptierele suspendate (una cu linii rotunjite, feminine, cealaltă cu linii drepte, masculine), și dressingul, conceput să folosească la maxim spațiul.

Recent, s-a construit un bloc nou în fața apartamentului și o parte din vederea către mare a fost pierdută. Priveliștea spre cerul cu stele și lună rămâne însă neîngrădită, prilej de delectare pentru familia care locuiește aici.

Foto: Toni Kolin

Sursă: Lovedeco